NEW YEAR, NEW YOU! Cum să slăbim sănătos după sărbători

Anul trecut, Sărbătorile de iarnă au fost ALTFEL, mai restrânse, mai liniștite, dar începând cu ianuarie am reluat aceeași cursă a rezoluțiilor și obiectivelor mărețe ca în fiecare an. Presiunea este mai mare ca oricând să slăbim sănătos după sărbători și să revenim în cea mai bună formă a noastră. Cu toții ne dorim să apăsăm pe un buton de RESTART.

Totuși, înainte să apăsăm pe acel buton magic de restart, să nu uităm lecția importantă pe care 2020 a insistat să ne-o transmită: sănătatea noastră este esențială pentru realizarea oricărui obiectiv, așa că, pentru a fi mai buni, mai frumoși, mai eficienți, trebuie, mai întâi, să învățăm să fim mai sănătoși. Iar primul pas este să recunoaștem că anul de care ne-am despărțit ne-a lăsat moștenire mai mult decât niște kilograme în plus.

Sedentarismul, creșterea nivelului de stres, insomniile care au decurs din carantina prelungită și restricțiile de tot felul au avut un impact negativ asupra sănătății și siluetei în aceeași măsură ca dieta noastră.

EȘTI PREGĂTITĂ SĂ ÎNCEPI?

Scăderea în greutate poate decurge natural prin adoptarea unui stil de viață mai sănătos în care alimentația, mișcarea, relaxarea și terapiile complementare ajută organismul să elimine țesutul adipos în exces și să își redobândească echilibrul. Doar un organism echilibrat care primește toți nutrienții de care are nevoie este capabil să combată în mod eficient agenții patogeni periculoși, astfel că un deficit caloric excesiv sau excluderea unor alimente din dietă fără consultarea unui nutriționist ne poate pune viața în pericol.

jonathan-borba-lrQPTQs7nQQ-unsplash

Îmbunătățirea stării noastre de sănătate poate începe cu pași mici urmând câteva reguli simple, iar, în timp, kilogramele în plus vor fi înlocuite de energie în plus și mai multă poftă de viață.

NICE TO DO

  • Gândește-te la viața ta ca la o evoluție continuă în care poți trece cu ușurință de la o greutate la alta, de la o formă la alta.
  • Urmărește numărul de calorii pe care îl consumi și încearcă să arzi mai multe calorii decât consumi pentru a scădea în greutate.
  • Fii o persoană dinamică și mișcă-te cât mai mult, chiar dacă nu este vorba despre un antrenament. Plimbările frecvente, curățenia, timpul petrecut jucându-ne cu copiii ne pot ajuta să consumăm calorii.
  • Alege un sport care îți face plăcere. Exercițiile fizice sunt un bun consumator de calorii și, combinate cu  un regim hipocaloric moderat, te pot ajuta să îți atingi mai repede greutatea dorită. În plus,  în funcție de natura acestuia, sportul poate contribui la sănătatea cardiovasculară, la dezvoltarea rezistenței la efort și a capacității pulmonare, poate combate stresul și, bineînțeles, poate îmbunătăți tonusul muscular.
  • Redu consumul de zahăr adăugat sau elimină-l complet. Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea consumului de zahăr adăugat la maximum 25 gr/zilnic.
  • Consumă produse bogate în fibre, acestea oferă o senzație de sațietate pe termen lung. Alimentele mai bogate în fibre sunt de origine vegetală: pâinea neagră, legumele, fructele etc.
  • Bea multe lichide. Lichidele necarbogazoase și neîndulcite artificial, împreuna cu fibrele celulozice, vor produce senzația de sațietate menționată anterior.
  • Consumă 5-6 mese moderate pe zi (3 mese principale și 2-3 gustări sănătoase). Este numărul optim pentru a asigura un nivel constant de energie pe parcursul întregii zile.
  • Redu treptat cantitatea de calorii consumate. Corpul nu este obișnuit cu salturi bruște.
  • Ia cina cu două ore înainte de culcare. In timpul somnului se depune cea mai mare cantitate de grăsime.
  • Oferă-ți din când în când o masă mai bogată. Intercalând câte o masă delicioasă te vei adapta mai ușor la noul stil de viață și nu vei face excese atunci când intervin situații stresante.
  • Gestionează nivelul de stres cu ajutorul unor obiceiuri sănătoase: sport, masaj, lectură, yoga, meditație și găsește-ți un hobby pe care să-l practici singur sau alături de prieteni, pentru a face față situațiilor dificile.
  • Evită alimentele procesate (fast-food, mezeluri, dulciuri) și consumă cât mai multe fructe și legume proaspete cultivate local.

Alege să trăiești o viață sănătoasă, frumoasă și echilibrată. Fii activ, ieși în natură, zâmbește, bucură-te de STAREA DE BINE și de vizitele la Ana Hotels Spa Collection.

YOUR EMOTION, OUR PASSION!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *